sâmbătă, 29 septembrie 2012
Globetrotter !
" Noul autocamion Volvo FH a fost construit cu un singur lucru în minte: şoferul.
Deoarece atragerea şi păstrarea celor mai buni şoferi reprezintă cheia către profitabilitate."
Mai mare, mai rezistentă, mai confortabilă: noua cabină stabileşte un nou standard pentru modelul Volvo FH
Un mediu de lucru mai ergonomic, confort superior şi spaţiul de depozitare crescut cu încă 300 litri. Acestea sunt doar câteva dintre noile caracteristici ale cabinei noii serii Volvo FH.
Scopul a fost acela de a crea o cabină care răspunde nevoilor şoferului atât în privinţa unui mediu de lucru eficient, cât şi în termeni de relaxare eficientă.
Poziţionarea verticală a noilor stâlpi din faţă face din cabina Volvo FH cea mai spaţioasă cabină Volvo de până acum. „Astfel, la exterior conturul cabinei cuprinde mai multe linii drepte, dar linia înclinată a plafonului cabinei compensează această modificare.
Drept rezultat, cabina Volvo FH îşi păstrează aspectul elegant", spune Rikard Orell, manager de design la Volvo Trucks,Volvo FH dă impresia de dinamism chiar şi atunci când este parcat. Această impresie este creată de liniile şi formele panourilor cabinei.
Un exemplu este marginea superioară a pasajului de roată, orientată în jos către faţă. Forma distinctă a farurilor întăreşte această impresie. În ciuda cabinei mai mari, noul Volvo FH continuă să aibă aceleaşi excelente proprietăţi aerodinamice întâlnite la predecesorii săi, nu în ultimul rând datorită razelor de curbură mai mari ale colţurilor cabinei.
Un lucru care diferenţiază clar noua serie Volvo FH reprezintă oglinzile retrovizoare. „Am eliminat carcasele oglinzilor pentru a îmbunătăţi vizibilitatea. Tot ce puteţi vedea sunt braţele suple ale oglinzilor şi oglinzile reglabile", spune Rikard Orell.
De asemenea, cabinei i s-au adus numeroase modificări la interior. „Am îmbunătăţit totul la interior. Şoferii petrec în medie cinci zile pe săptămână în cabină. Aşa că trebuie să fie un mediu de lucru optim, precum şi un loc primitor pentru relaxare şi timp liber pentru orice şofer, indiferent de conformaţie, scund sau înalt, slab sau corpolent", spune Ulf Andreasson, manager de produs pentru dezvoltarea cabinei la Volvo Trucks.
Scaunul şoferului oferă suport lombar şi lateral îmbunătăţit şi se poate deplasa încă patru centrimetri înapoi. Graţie noului sistem de reglare a volanului, acesta poate fi înclinat, cu încă 20 de grade, în comparaţie cu versiunea anterioară. Acest lucru uşurează şi mai mult găsirea unei poziţii de condus ergonomice şi relaxate.
Un şofer odihnit are nevoie şi de un pat confortabil. Prin urmare, Volvo a mărit lăţimea patului la 815 mm şi a introdus saltele noi.
Urmăriţi filmul despre noua cabină pe http://www.youtube.com/watch?v=PBbSCig6Xl4
Multe dintre funcţiile noului autocamion pot fi acţionate de la butoanele de pe volan - inclusiv telefonul şi sistemul de navigaţie. Butoanele de pe panoul de bord au fost poziţionate în ordinea priorităţii, dar pot fi relocate cu uşurinţă de către şofer sau de către transportator. „Noul nostru panou de bord va ridica standardul în industrie. Acesta grupează toate cadranele esenţiale în mijloc, cu instrumentele mai puţin importante în stânga şi în dreapta.
Prin urmare, nu trebuie să îţi iei ochii de la drum pentru a vedea cele mai importante indicatoare", explică Rikard Orell. Geamuri mari şi suprafeţe neaglomerate Geamurile sunt mai mari decât cele ale versiunii Volvo FH anterioare şi sunt concepute pentru a îmbunătăţi vizibilitatea în spaţii înguste. Panoul de bord are o formă lina şi este făcut dintr-o bucată, dintr-o parte în alta a cabinei. Oglinzile retrovizoare reprezintă un alt detaliu care îmbunătăţeşte vizibilitatea. „Noile oglinzi măresc considerabil vizibilitatea directă, adică am ţinut cont de orice lucru care v-ar afecta câmpul vizual pentru a putea vedea spre faţă şi în lateral", spune Rikard Orell.
Cabina noii serii Volvo FH este mai mare cu un metru cub. Ceea ce înseamnă un interior mai spaţios şi mai aerisit şi în acelaşi timp, o extindere a capacităţii de depozitare cu 300 de litri. „Cabina unui autocamion este concepută nu doar pentru lucru, dar şi pentru relaxare şi somn. Vedem cabina ca pe o cameră de hotel destinată oamenilor de afaceri. Ar trebui să puteţi lucra eficient în cabină şi, în acelaşi timp, să aveţi asigurat un somn bun pe timpul nopţii, astfel încât să puteţi începe o nouă zi de lucru odihnit şi atent. Designul simplu şi culorile deschise sporesc senzaţia de spaţiu", spune Rikard Orell.
Sistemul integrat de aer condiţionat de parcare oferă şoferului o temperatură plăcută, în permanenţă. „Acesta nu necesită combustibil pe timpul nopţii. Oferă un flux de aer mai bun în cabină şi este foarte silenţios. În plus, este inteligent: calculează cât de mult poate fi utilizat fără a epuiza bateriile.
Astfel, putem garanta că autocamionul va porni dimineaţa", explică Ulf Andreasson. Datorită faptului că acest sistem de climatizare, disponibil opţional, este integrat în cabină, el nu afectează aerodinamica autocamionului şi nu ocupă spaţiu în interiorul cabinei.
Cabina autocamionului afectează starea de spirit a şoferului şi, astfel, profitabilitatea transportatorului. Dar, în plus, îndeplineşte funcţii suplimentare. „Transportatorii care deţin autocamioane populare printre şoferi, reuşesc mai uşor să atragă cei mai buni şoferi. Şi ştim că şoferii buni sunt unul dintre cei mai importanţi factori pentru creşterea productivităţii", spune Ulf Andreasson.
Noua serie Volvo FH va fi disponibilă pe piaţa europeană în primăvara anului 2013.
Comunicate de presă şi ştiri - VOLVO TRUCKS
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu