Revin la rubrica de hoinareala,cam de mult era in " hibernare ", asa ca zi m-am gandit sa v-a prezint orasul Torino !
Torino (Turin în piemonteză și occitană) este un important oraș industrial în nord-vestul Italiei. Este situat pe malul stâng al râului Po, aproape de confluența sa cu râurile Sangone, Dora Riparia și Stura di Lanzo. Cu o populație de 905.209 de locuitori și 1.700.000 în zona metropolitană, este cel mai mare oraș și capitala regiunii Piemont și totodată a provinciei omonime. Torino a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă din 2006.
Torino este amplasat pe o suprafață de 130 km² într-o câmpie delimitată de râurile Stura di Lanzo, Sangone și Pad (care traversează orașul de la sud la nord). Un alt râu care traversează orașul este Dora Riparia. Padul (Po) separă partea deluroasă a orașului de câmpia torineză, ce scade în altitudine de la 280 la 220 de metri (de la vest spre est). Orașul este înconjurat la vest și la nord de Alpi iar în sud se află colinele Monferrato. Piața Castello este piața centrală a orașului.
Inainte de epoca romană, zona Torino era locuită de de taurini; numele nu semnifică neapărat etimologic cuvântul taur - care devine ulterior simbolul cetății, ci mai degrabă cuvântul celtic „tau“ (munte). Așezarea inițială, Taurisia a fost distrusă parțial de cartaginezi în timpul invaziei lui Hannibal din 218 î.Hr. În secolul I d.Hr., romanii au întemeiat în această zonă o tabără militară Castra Taurinorum, care a fost mai târziu închinată lui Augustus (Augusta Taurinorum). Planul stradal actual păstrează structura romană, cu 3-4 axe orizontale intersectate în unghi drept de mai multe străzi perpendiculare.
În anul 69, orașul a fost distrus parțial de un incendiu, în timpul unei lupte dintre armatele lui Otho și Vitellius.
În secolul al VI-lea Torino devine capitala unui ducat lombard; în 773 este cucerit de trupele lui Carol cel Mare, devenind un comitat francez. În secolele XII și XIII devine oraș liber și trece în administrarea Casei de Savoia. Ocupat de francezi în 1536–1562, a revenit sub autoritatea ducilor de Savoia prin Emanuele Filiberto, Ducele Cap de Fier, care a stabilit capitala Ducatului de Chambéry la Torino (sub pretextul de a scurta drumul cardinalului de Milano, Carol Borromeo, care făcuse o promisiune - să meargă pe jos pentru a venera Giulgiul din Torino). La începutul secolului al XVIII-lea, în timpul războaielor pentru tronul spaniol, orașul a fost locul de desfășurare a unui lung asediu, întreprins de armata franceză; erou al acelor zile a fost Pietro Micca. Asediul s-a încheiat prin victoria lui Eugen de Savoia asupra forțelor franceze în 1706. În urma victoriei, prin Tratatul de la Utrecht (1713), Ducatul devine Regat iar în următoarele decenii se consolidează puterea sabaudă (v. Regatul Sardiniei). În același an, pentru a mulțumi Fecioarei Maria, regele construiește o biserică pe colina care domină orizontul orașului: celebra biserică Superga. În 1798 Carol Emanuel al IV-lea de Savoia a fost forțat de francezii conduși de Napoleon să abdice și să părăsească orașul. În această perioadă, orașul suferă o importantă transformare: au fost demolate, din ordinul lui Napoleon, zidurile ridicate începând cu jumătatea secolului al XVI-lea, care protejaseră orașul vreme de două secole. În 1814, după o serie de înfrângeri suferite de francezi, Casa de Savoia revine la cârma Regatului prin Victor Emanuel I de Savoia.
În anii 1850-60, reformele politico-sociale, munca de sistematizare dusă de Cavour, împreună cu mișcările democratice, au pus bazele procesului de unificare națională.
După unificarea Italiei, Torino a fost capitala Regatului Italiei între 1861 și 1865, după care aceasta a fost mutată pentru scurt timp la Florența și finalmente la Roma în 1870. Pierderea funcției de capitală a fost o lovitură dură la adresa orașului, care a trebuit să se reinventeze ca centru manufacturier și industrial.
În secolul XX, Torino trece printr-o fază de dezvoltare culturală și economică intensă. În 1899 este înființată Fiat (Fabrica Italiana Automobili Torino, Fabrica Italiană de Automobile Torino). Importanța industriei automobilistice a umbrit numeroasele inițiative din alte sectoare economice, precum industria de confecții (Venchi Unica), alimentară (Cirio) și cinematografică (FERT). Primul război mondial și ulterior perioada fascistă au dat un impuls puternic producției industriale.
Înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial, Torino devine un punct nevralgic al revoltelor sociale și al opoziției față de fascism. În 1943, la Torino a izbucnit o importantă grevă muncitorească care s-a extins în alte orașe și a condus la căderea regimului. Datorită prezenței industriilor grele (armamente, vehicule, dar și industria metalurgică) a suferit distrugeri masive.
După cel de-al doilea război mondial Torino cunoaște o perioadă de dezvoltare industrială intensă, împărțind "miracolul economic" cu Milano, dar își pierde importanța culturală de după Eliberare.
În deceniile următoare, Torino a fost invadat de imigranți din regiunea Veneto și sudul Italiei. În prezent, Torino se află într-o perioadă de incertitudine, datorită sistematizării urbanistice și renașterii culturale, pe de-o parte și declinului economic cauzat de criza industriei automobilistice, pe de altă parte. Torino a găzduit Olimpiada de iarnă din februarie 2006.
Unul dintre simbolurile de referință ale orașului este Mole Antonelliana (sec. XIX), în cadrul căruia funcționează Muzeul Național al Cinematografiei italiene. Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul (sec. XV) găzduiește Giulgiul din Torino, o pânză veche cu o urmă imprimată de corpul unui om, despre care se crede că este pânza care l-a acoperit pe Isus în mormântul său. Muzeul antichității egiptene din oraș găzduiește a doua cea mai valoroasă colecție egipteană din lume, după cel din Cairo.
Torino pune la dispoziția vizitatorilor un circuit de mare valoare istorică și arhitecturală: reședințele Casei de Savoia. Pe lângă Palatul Regal, reședința oficială a ducilor de Savoia până în 1865, circuitul cuprinde palate, reședințe și castele din centrul orașului și din împrejurimi. În Torino se mai află Palatul Chiablese, Muzeul Regal de Arme, Biblioteca Regală, Palatul Carignano, Villa della Regina, Castelul Valentino și Palatul Madama. Acesta din urmă este adevăratul centru metaforic și geografic al orașului. Anumite părți din construcție datează din epoca romană (este vorba de două dintre cele patru turnuri). În Evul Mediu, a fost transformat în castel prin construirea a două turnuri noi. Palatul a fost renovat ulterior de mai multe ori și ornat cu o splendidă fațadă, operă a lui Filippo Juvarra.
În afara orașului, demne de vizitat sunt castelele Rivoli, Moncalieri, Venaria, Agliè, Racconigi și Govone. Unele dintre acestea (în primul rând Rivoli, cu muzeul omonim) găzduiesc evenimente, expoziții și inițiative culturale de interes local și nu numai. În 1997, acest complex de monumente istorice a fost declarat patrimoniu UNESCO. În castelul Stupingi poate fi admirată căsuța de vânătoare (palazzina di caccia) a lui Filippo Juvarra, un celebru arhitect italian cu viziuni cosmopolite.
Pe colinele care mărginesc orașul se află Basilica Superga, de unde se învăluie o priveliște spledidă spre vârfurile acoperite de zăpadă ale Alpilor.
Orașul este faimos totodată ca platou de filmare pentru filmele clasice Jaf în stil italian (1969) cu Michael Caine (există un tur al tuturor locațiilor de filmare) și Deep Red (1975), realizat de regizorul italian Dario Argento.
Ofertele pentru turism sint foarte variate,enogastronomia locala este renumita in toata lumea,asa ca va las sa descoperiti singuri secretele orasului si a provinciei Torino !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu