Şoferii de cursă lungă sunt adesea supraponderali şi au o sănătate şubredă. Prin motivare, instruire şi responsabilitate sporită din partea angajatorilor şi a şoferilor, starea sănătăţii poate fi îmbunătăţită.
Unu plus unu fac doi. Și la fel de evident este şi faptul că sportul practicat cu regularitate, combinat cu un regim alimentar corect, duc la o viaţă mai sănătoasă. În ciuda acestei formule aparent simple, populaţia Europei este din ce în ce mai supraponderală, iar numărul europenilor care suferă de obezitate s-a dublat în ultimii douăzeci de ani. Un grup care atrage atenţia în mod deosebit, când vine vorba de regim alimentar nesănătos şi condiţie fizică slabă, este cel al şoferilor de autocamion. Șoferul european are o medie de 1,80 metri în înălţime şi 91 de kg. Acest lucru duce la un BMI* de 28, care indică supraponderabilitate şi este cu numai două puncte sub valoarea oficială pentru obezitate, respectiv un BMI de 30. Acest lucru a reieşit dintr-un studiu efectuat de Volvo 3P pe un eşantion de 2.300 de şoferi din toată Europa.
Dar dacă în teorie este atât de uşor să fii sănătos, de ce este atât de greu în practică? În mod firesc, un răspuns la această întrebare ar putea fi lipsa de voinţă şi problemele de atitudine. Dar în cazul şoferilor de cursă lungă, poate că răspunsul ar putea fi unul foarte simplu, şi anume facilitarea aplicării acestor condiţii teoretice de către şoferi, pentru a le îmbunătăţi starea de sănătate.
În 2009, Institutul de Sport şi Sănătate din cadrul Universităţii din Utrecht a identificat persoanele care lucrează în domeniul transporturilor ca fiind un grup cu risc ridicat în ceea ce priveşte starea de sănătate. La solicitarea Institutului, Inge Van Bogerijen a studiat acest subiect şi a prezentat concluziile într-un raport special*. Inge a ajuns la concluzia că şoferii de autocamion fac parte dintr-un mediu extrem de aparte, atât din punct de vedere fizic, cât şi social. Nu-i de mirare, aşadar, că aceştia sunt de regulă supraponderali.
„A fi permanent pe drum reprezintă pentru şoferi un obstacol către un stil de viaţă mai sănătos. În studiul meu am constatat că mulţi doresc să aibă un stil de viaţă mai sănătos, însă consideră că nu există prea multe modalităţi practice de a face acest lucru”, afirmă ea.
Cel mai important motiv pentru starea precară de sănătate a şoferilor pare a fi mâncarea extrem de bogată în grăsimi servită în parcările pentru autocamioane, combinată cu sedentarismul activităţii în sine şi lipsa cronică de timp, care este o consecinţă a timpului de lucru prelungit.
„Există şi alimente sănătoase la restaurantele din parcări, însă problema este că de cele mai multe ori acestea sunt mult mai scumpe. Șoferii fie nu doresc, fie nu-şi permit să plătească aşa de mult”, spune Inge Van Bogerijen. „Mai mult, parcările pentru autocamioane nu oferă facilităţi pentru sport. Adesea în parcări nu există săli de sport, iar autocamionul nu este locul ideal pentru exerciţii fizice, din cauza spaţiului limitat”.
Însă un aspect interesant constatat în timpul acestui studiu a fost acela că şoferii intervievaţi consideră că această problemă este importantă şi sunt dornici să discute despre sănătatea lor.
„La fel de important însă a fost şi faptul că mulţi dintre ei nu conştientizau acest stil de viaţă. Mulţi dintre ei nici măcar nu se gândeau la sănătatea lor, însă au început să se gândească la aceste aspecte în timpul discuţiei. Una dintre concluziile mele a fost că problema sănătăţii trebuie abordată cu mai multă responsabilitate.”
* Studiul realizat de Inge Van Bogerijen este intitulat „What moves truck drivers? – A qualitative study on the meanings that truck drivers give to health promotion in the work place and to the environmental factors that influence their health.”
Supraponderabilitatea – o problemă foarte serioasă
Nu toate persoanele supraponderale se îmbolnăvesc. Dar greutatea în exces, mai ales obezitatea abdominală, este una dintre principalele cauze pentru creşterea glicemiei, a colesterolului şi a tensiunii. Acest lucru creşte riscul de diabet şi de boli cardiovasculare şi, în cel mai rău caz, riscul de accident vascular cerebral şi de infarct. În plus, greutatea în exces cauzează adesea insomnii.
Sănătatea este o problemă de siguranţă
Activitatea fizică mai intensă şi un regim alimentar echilibrat, la ore fixe, dau rezultate în timp scurt. Un studiu realizat în Olanda, în industria transporturilor, arată că, în numai 12 zile, tensiunea şi nivelul colesterolului se pot reduce atât de mult încât aceste probleme nu mai trebuie tratate cu medicamente. Studiul mai arată că distanţa de frânare la o viteză de 70 km/h, în cazul unui şofer de autocamion cu un regim alimentar nesănătos, este cu 30 de metri mai mare decât a unui şofer care mănâncă sănătos.
SURSA: „SIKKERHED OG SUNDHED BAK RATTEN” (SIGUR ȘI SĂNĂTOS LA VOLAN), STUDIU DESPRE LEGĂTURA DINTRE REGIMUL ALIMENTAR ȘI SIGURANŢA RUTIERĂ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu